Advocacy Center

Instituția/persoana fizică ce răspunde pentru menținerea costurilor și a cheltuielilor într-o porțiune specifică din bugetul total alocat sănătății. Spre exemplu, în cazul medicamentelor, aceasta este de obicei persoana care gestionează bugetul activităților din domeniul farmaceutic. În ceea ce privește diagnosticele, poate fi vorba despre persoana care gestionează bugetul alocat serviciilor de diagnosticare sau de ambulatoriu, și tot așa.

În termeni medicali, „impact bugetar” se referă la impactul financiar al noii tehnologii medicale asupra bugetului alocat sănătății.²

Analiza impactului bugetar (BIA) se utilizează pentru a evalua dacă, în contextul limitărilor de resurse și buget, poate fi achiziționată o anumită nouă tehnică medicală. Analizele BIA încep să fie privite ca o parte importantă, dacă nu esențială, a evaluării tehnologiilor medicale (HTA).²

În studiile clinice, un eveniment sau un rezultat care se poate măsura obiectiv în vederea stabilirii dacă intervenția studiată este benefică (de exemplu, supraviețuirea, îmbunătățirea nivelul de calitate a vieții, atenuarea simptomelor, dispariția tumorii).³

Una dintre principalele abordări ale evaluării tehnologiilor medicale (HTA): o analiză detaliată care compară beneficiile clinice oferite de două sau mai multe tehnologii medicale. Factorii de decizie se axează în general pe beneficiul clinic suplimentar care stabilește prețul permis sau restricțiile privind finanțarea. Aspectele economice se iau în discuție, de obicei, în timpul negocierilor privind formarea prețurilor (țări în care evaluarea comparativă se utilizează ca abordare a HTA: Franța, Germania, Italia, Japonia). ⁴

Produsul comparator este acel produs farmaceutic cu care se are în vedere interschimbarea produsului evaluat în practica clinică. Medicamentul comparator prezintă beneficii clinice similare cu cele ale noii tehnologii medicale și se utilizează pentru a evalua dacă adoptarea noii tehnologii medicale se încadrează în parametrii de preț și dacă este confirmată din punct de vedere clinic.⁵

O taxă fixă sau procentuală, relativ redusă, pe care compania de asigurări medicale o percepe de la pacient în situația în care acesta suportă o cheltuială medicală (cum ar fi o consultație de rutină la birou, o intervenție chirurgicală sau prescrierea unor medicamente) acoperită de compania de asigurări medicale.⁶

Relația dintre investiția monetară și rezultatul dorit, cum ar fi cea dintre costul unei tehnologii medicale și beneficiile medicale ale acesteia. De obicei, este utilizată pentru a indica o relație favorabilă.⁷

Analiza de rentabilitate este utilizată în vederea identificării celei mai rentabile opțiuni pentru atingerea obiectivului sau a criteriului predefinit care nu se poate măsura din punct de vedere monetar (de exemplu, anumite rezultate medicale). Există patru tipuri de analiză de rentabilitate (diferențele apar la măsurarea rezultatului).

• Analiza cost-beneficiu (CBA): CBA presupune măsurarea costurilor și a rezultatelor în unități monetare; prin urmare, nu este utilizată efectiv în evaluarea tehnologiilor medicale.
• Analiza cost-eficiență (CEA): Costurile se măsoară în unități monetare, însă beneficiile medicale se măsoară în unități naturale (de exemplu, tensiunea arterială, nivelul glicemiei sau scoruri specifice unor anumite boli). Este un tip de analiză de rentabilitate des întâlnită în evaluarea tehnologiilor medicale.
• Analiza cost-utilitate (CUA): Acest tip de analiză presupune ca beneficiile medicale să fie convertite în ani de viață suplimentari ajustați în funcție de calitate (QUALY). Totodată, această analiză este des folosită pentru evaluarea tehnologiilor medicale.
• Analiza de minimizare a costurilor (CMA): CMA compară doar costurile celor două tehnologii. Se utilizează numai în anumite cazuri speciale, când se poate presupune că rezultatele medicale sunt identice. De exemplu, în cazul în care un studiu comparativ direct demonstrează non-inferioritatea între două terapii.⁸

De cele mai multe ori, asistența medicală în ambulatoriu și spitalizarea sunt finanțate prin tarife standardizate, numite „grupe de diagnostice (DRG)”. În ceea ce privește acest model, nu este fezabil pentru furnizorul de servicii de asistență medicală să calculeze și să factureze costul aferent fiecărui caz în parte către entitate care efectuează plata. Intervențiile specifice unor anumite afecțiuni se grupează în categorii relativ omogene (grupe DRG), care vor primi aceleași sume de finanțare. Fiecare cod DRG primește un scor care reflectă nivelul costului. Se definește un tarif de bază (care ulterior suferă modificări în funcție de inflația din domeniul serviciilor de asistență medicală). Fiecare intervenție se va plăti cu produsul înmulțirii scorului aferent cu tariful de bază.⁹

Costul direct este prețul care poate fi integral atribuit producției de bunuri sau servicii specifice. Costurile directe medicale țin de medicamente, dispozitive medicale, diagnostic, asistența în ambulatoriu și spitalizare, alte intervenții medicale. Costurile directe non-medicale țin de transportul pacienților, costurile asociate regimului alimentar special sau alte intervenții non-medicale, dar specifice pacienților.¹⁰

Una dintre principalele abordări ale evaluării tehnologiilor medicale (HTA): factorii de decizie se axează pe impactul bugetar și pe rentabilitatea tehnologiei. Evaluarea economică reprezintă procesul de identificare, măsurare și evaluare sistematică a investițiilor și rezultatelor (în special monetare) aferente a două tehnologii/terapii etc. și analiza comparativă ulterioară a acestora (țările în care evaluarea economică se folosește ca abordare a HTA: Marea Britanie, Coreea de Sud, Thailanda, Brazilia, Turcia, Polonia, Ungaria, Slovacia).⁸

Gestionarea listei de medicamente reprezintă un proces integrat în care entitatea care efectuează plata, medicii, farmaciștii și alți profesioniști din domeniul sănătății conlucrează în vederea promovării unei terapii medicamentoase recomandate din punct de vedere clinic, rentabile și cu rezultate terapeutice pozitive. Utilizarea efectivă a resurselor de asistență medicală poate minimiza costurile medicale totale, poate îmbunătăți accesul pacienților la servicii de îngrijire mai ieftine și poate asigura o îmbunătățire a calității vieții.¹¹

În esență, acest lucru înseamnă reevaluarea tehnologiilor deja finanțate. Alternativ, HTA poate fi folosită și la revizuirea listei de medicamente.

În profesia medicală, medicul generalist este medicul care tratează bolile acute și cronice și care oferă pacienților asistență medicală de prevenție și informare pe teme de sănătate. De obicei, medicul generalist își desfășoară activitatea în segmentul de asistență medicală primară și reprezintă primul contact și punctul principal de îngrijire continuă a pacienților, în cadrul unui sistem medical.

Un produs farmaceutic de continuare (de tip „follow-on”) care conține aceeași substanță activă/cheie ca și un medicament deja înregistrat (inițial). De obicei, scopul medicamentelor generice este de a corespunde ca formă de dozaj, siguranță, intensitate a efectului, cale de administrare, calitate și caracteristici de performanță cu medicamentul inițial.¹²

Sumele totale cheltuite de persoane fizice, grupuri, națiuni, sau organizații din spațiul public sau privat, pentru servicii de asistență medicală și diversele componente aferente.¹³

De obicei, termenul se referă la sistemul sau programul prin care populația capătă acces la servicii de asistență medicală și care este finanțat de guvern, de entități din sectorul privat sau de ambele. În sens mai larg, elementele unui sistem medical acoperă: (1) serviciile de asistență medicală personală pentru persoane fizice și pentru familii, disponibile în spitale, clinici, unități similare, cabinete medicale și la domiciliu; (2) servicii de sănătate publică necesare pentru a menține un mediu sănătos, cum ar fi testarea rezervelor de apă și a alimentelor, reglementările referitoare la medicamente și reglementările de siguranță concepute în vederea protejării unei anumite populații; (3) activitățile de instruire și cercetare legate de prevenirea, detectarea și tratarea bolilor; și (4) asigurare față de terți (asigurare de sănătate) pentru serviciile din sistem.¹⁴

Rezultatele medicale reprezintă o schimbare în starea de sănătate a unei persoane, unui grup sau unei populații, care se poate datora unei intervenții sau unei serii de intervenții plănuite, indiferent dacă scopul intervenției respective era modificarea stării de sănătate sau nu.⁴

Evaluarea sistematică a eficienței clinice și/sau a rentabilității și/sau a impactului social și etic al unei tehnologii medicale asupra vieților pacienților și asupra sistemului medical. Scopul său principal este informarea factorilor de decizie politică din domeniul medical.

Prin acest proces se stabilește dacă ar trebui utilizată o anumită tehnologie medicală, și, în caz afirmativ, se prezintă recomandări cu privire la modul în care aceasta ar trebui utilizată pentru ca pacienții să beneficieze la maximum. Evaluările variază, însă majoritatea analizează beneficiile și riscurile medicale asociate utilizării tehnologiei. De asemenea, acestea analizează și costurile și impacturile la scală mai largă pe care tehnologia le-ar putea avea asupra populației sau societății.⁴

Numărul de cazuri de boală nou-apărute în rândul unui anumit grup de oameni, într-o anumită perioadă de timp (de obicei 1 an).⁴

Un raport care arată costul suplimentar al unei analize sau al unui tratament mai scump, prin comparație cu un tratament mai ieftin sau niciun tratament, împărțit la diferența de rezultat medical. În evaluarea economică, valoarea ICER reprezintă un factor crucial al hotărârii finale privind procesul de rambursare.⁴

Costurile care nu sunt direct legate de producția de bunuri sau servicii specifice. De obicei, costurile indirecte sunt relevante numai din perspectivă societală. În termeni medicali, se pot referi la toate bunurile, serviciile și celelalte resurse utilizate în vederea punerii la dispoziție a unei analize sau a unui tratament, sau a gestionării efectelor secundare sau a altor aspecte curente sau viitoare asociate. Printre exemple se pot include scăderea venitului sau a productivității, pierderea, sporirea sarcinilor familiilor și aparținătorilor, plata concediului medical și costurile asociate pensionării anticipate.⁴

Un medicament nou care conține o nouă substanță activă clasificată drept entitate moleculară nouă de către agențiile pentru controlul medicamentelor. De obicei, durează câțiva ani (cel puțin 8) și este nevoie de o investiție financiară semnificativă înainte ca o nouă moleculă să devină medicament. Substanța activă a medicamentului inovator este protejată prin brevetare, iar perioada de protecție aferentă poate varia de la țară la țară, însă, de obicei, este de 20 de ani. Până la expirarea perioadei de valabilitate a brevetului, compania care a inventat medicamentul deține dreptul exclusiv de a-l produce.¹⁵

Îngrijirea pacienților a căror stare necesită internarea în spital, cu spitalizare mai lungă de 24 de ore.

Speranța de viață la naștere reprezintă cât de mult, în medie, se preconizează că va trăi un nou-născut în condițiile ratei mortalității actuale. Dacă valorile ratelor sunt în scădere, durata de viață reală va depăși speranța de viață calculată raportat la rata actuală a mortalității. Speranța de viață la naștere este unul dintre cei mai frecvent utilizați indicatori ai stării de sănătate.¹⁶

Accesul pe piață se referă la procesul prin care o companie își lansează medicamentul pe piață, astfel încât acesta devine disponibil pentru pacienți. Accesul se definește ca posibilitatea pacientului de a obține asistență medicală.

Proporția persoanelor dintr-o anumită populație care decedează într-un interval de timp specific, de exemplu un an. Adesea, rata se comunică în formatul: număr de decese raportat la 1000 de persoane. De cele mai multe ori, rata se utilizează pentru a compara rezultatele unei anumite boli în mai multe țări.⁴

Una dintre principalele abordări ale evaluării tehnologiilor medicale (HTA): factorii de decizie se axează atât pe factorii economici ai tehnologiei, cât și pe cei non-economici. Valoarea economică și valoarea clinică pot să califice, independent, un medicament pentru finanțare. În mod obișnuit, aceste sisteme încorporează tradiții economice puternice, însă iau în calcul și aspecte clinice, etice sau societale. Nu toată lumea o consideră o abordare de sine stătătoare, dat fiind că, în esență, reprezintă o combinație între evaluarea economică și evaluarea comparativă (țările în care evaluarea pe bază de criterii multiple se utilizează ca abordare HTA: Canada, Australia, Olanda, Suedia).

Asigurarea națională de sănătate - în unele cazuri denumită asigurarea obligatorie de sănătate - reprezintă un sistem de asigurări de sănătate impus prin lege, care asigură populația unei națiuni în ceea ce privește costurile aferente asistenței medicale. Poate fi administrată de sectorul public, de sectorul privat sau de o combinație a celor două. Mecanismele de finanțare variază în funcție de program și țară. Asigurarea de sănătate națională sau obligatorie nu este echivalentă cu asistența medicală finanțată sau coordonată de guvern, însă este, de obicei, reglementată prin legislație națională.

Cheltuielile farmaceutice publice nete acoperă sumele cheltuite cu prescrierea medicamentelor, ajustate cu cuantumul aferent posibilelor reduceri practicate de producători, distribuitori en-gros sau farmacii. Se exclud produsele farmaceutice consumate în spitale și alte unități de asistență medicală, precum și medicamentele care nu necesită prescripție medicală. Cu alte cuvinte, se referă la sumele de bani pe care guvernele le alocă efectiv pentru achiziția de medicamente destinate societății.¹⁷

Asistența medicală acordată în ambulatoriu, inclusiv diagnosticarea, observarea, consultarea, tratamentul, intervenția și serviciile de recuperare. Asistența medicală ambulatorie nu necesită spitalizare mai îndelungată de 24 de ore, însă poate include tehnologii medicale avansate. Se mai numește și îngrijire în ambulatoriu. Într-o interpretare mai largă, medicamentele pe bază de prescripție și dispozitivele medicale țin și ele de serviciile de ambulatoriu.

Intervalul de timp scurs fie de la data diagnosticării, fie de la data inițierii tratamentului pentru o anumită boală, cum ar fi cancerul, în care pacienții diagnosticați sunt încă în viață. În cazul unui studiu clinic, măsurarea ratei generale de supraviețuire reprezintă o cale de a constata cât de bine funcționează un nou tratament. Pentru acest termen se mai folosește și acronimul OS („overall survival”).¹⁸

Entitatea care efectuează plata se referă la entitățile - altele decât pacienții - care finanțează sau rambursează costul serviciilor medicale. În majoritatea cazurilor, termenul se referă la asiguratori, entități terțe care efectuează plata sau persoane care contribuie la planurile de servicii medicale (angajați sau sindicate).¹⁹

Cheltuielile farmaceutice acoperă sumele cheltuite cu medicamentele pe bază de prescripție și cu medicamentele care nu necesită prescripție medicală. În anumite țări, se includ și anumite produse medicale perisabile. Se exclud produsele farmaceutice consumate în spitale și alte unități de asistență medicală. Cheltuielile farmaceutice totale includ marjele en-gros și en-detail, precum și taxa pe valoare adăugată.¹⁷

Politica farmaceutică este o componentă a politicii de sănătate care reglementează conceperea, furnizarea și utilizarea medicamentelor dintr-un sistem medical. Se referă la medicamente (atât inovatoare, cât și generice), produse biologice (produse obținute din surse vii, nu din compoziții chimice), vaccinuri și produse naturale pentru sănătate.

Descrie cât de frecventă este apariția unei boli sau a unei afecțiuni în cadrul unei populații, fie la un moment dat, fie într-un interval specific (include cazurile noi și pe cele deja existente).⁴

Asistența medicală primară reprezintă asistența medicală zilnică acordată de un furnizor de servicii medicale. În mod obișnuit, furnizorul acționează ca prim contact și punct principal de îngrijire continuă a pacienților, într-un sistem medical, și coordonează celelalte servicii medicale acordate de specialiști și de care pacientul ar putea avea nevoie. De obicei, pacienții primesc asistență medicală primară de la profesioniști din domeniu (medicul generalist și medicul de familie) sau de la asistenți medicali licențiați. Asistența medicală primară se poate finanța prin numeroase forme de finanțare:

• Cataloage de servicii detaliate: Medicii generaliști facturează, către entitatea care efectuează plata, fiecare serviciu pe care îl acordă pacienților
• Plăți fixe cu ajustări: Medicii generaliști primesc o plată fixă pe o anumită perioadă, cu ajustări individuale în funcție de experiență, localizare, dimensiunea demografică și alte aspecte.
• Plăți per capita: Medicii generaliști sunt remunerați pe bază de număr de pacienți înregistrați, cu sau fără ajustări individuale, în funcție de experiență și localizare.
• Plata în funcție de performanță: Medicii generaliști sunt remunerați, cel puțin parțial, pe baza performanței măsurată prin anumiți indici de calitate precum rata de vaccinare, plângeri de la pacienți, participare la programe speciale etc.²⁰

Perioada din timpul și de după tratarea unei boli, cum ar fi cancerul, în care pacientul trăiește cu boala, fără ca aceasta să se agraveze. În cazul unui studiu clinic, măsurarea timpului de supraviețuire fără semne de evoluție a bolii este o cale de a constata cât de bine funcționează un nou tratament.²¹

Finanțarea publică sau finanțarea din fonduri publice se referă la fondurile utilizate de entitățile, din sectorul public, care efectuează plata pentru achiziția de produse farmaceutice sau pentru rambursarea acestora în relația cu pacienții.

Sumele cheltuite în total pentru asistența medicală și/sau diversele componente aferente, finanțate din fonduri publice.¹³

Măsură a stării de sănătate a unei persoane sau a unui grup de persoane, în care beneficiile, în ceea ce privește durata vieții, sunt ajustate pentru a reflecta calitatea vieții. Mai exact, un an de viață activă, normală, dobândit ca urmare a unui tratament este mai apreciat decât un an de trai cu un nivel redus de calitate (de exemplu, dureri foarte mari sau spitalizare). Adesea, se măsoară în funcție de nivelul de abilitate a persoanei de a efectua activități cotidiene, lipsa durerilor și a tulburărilor mentale.

Termenii „rambursare” și „prime” se referă la orice fonduri pe care entitățile care efectuează plata - din sectorul public sau privat - le acordă pacienților în vederea acoperirii integrale sau parțiale a prețului medicamentului.

Fondul de asigurare medicală se referă la companiile de asigurări medicale. Fondurile de asigurare medicală pot fi finanțate din surse publice sau private.²²

Evaluarea sistematică reprezintă procesul de identificare, măsurare și evaluare sistematică a investițiilor și rezultatelor aferente a două tehnologii/terapii etc. alternative și analiza comparativă ulterioară a acestora.⁸

O persoană, grup sau organizație care are interese în legătură cu o anumită organizație. Părțile interesate pot afecta sau pot fi afectate de acțiunile, obiectivele și politicile respectivei organizații.²³

Nevoia nesatisfăcută se referă la o afecțiune pentru care nu există o metodă, satisfăcătoare și autorizată, de diagnosticare, prevenție sau tratament.

O măsură a dezirabilității sau meritelor unui anumit rezultat medical sau ale unei intervenții medicale.⁴

O listă de persoane care așteaptă să primească tratament, în funcție de disponibilitatea resurselor din spital. Fiecare secție a spitalului păstrează liste separate, care sunt împărțite în funcție de tipul de serviciu planificat (de exemplu, caz de spitalizare, caz de servicii ambulatorii prestate în spital, tratamente zilnice, pacienți în ambulatoriu).²⁴